Oggi, mentre mă întorceam acasă de la centro commerciale cu fiul meu Matteo, am avut o experiență interesantă în autobus. Lângă noi stătea o donna tânără cu un băieţel cam de aceeaşi vârstă cu fiul meu.
Autobusul era foarte aglomerat, fiecare scaun ocupat. Am observat un ragazzo ascultând muzică cu cuffie şi, cu un ton educat, i-am cerut să ne lase locul. Fără ezitare s-a ridicat şi i-am mulţumit, eu şi Matteo ne-am aşezat. Matteo, în semn de recunoștință, i-a oferit o caramella. Tânărul s-a rușinat un pic și ne-a zâmbit.
La scurt timp, am văzut că donna de lângă mine a vrut să repete gestul meu. S-a apropiat de un signore care era pe punctul de a adormi, și a început să îl tragă de manica, încercând să îl scoale din somn. Signore nu reacționa, pierdut în lume lui. Femeia a început să urle, încât și fiul ei s-a speriat și a început să plângă. Bărbatul, deranjat, şi-a dat jos cuffie şi i-a răspuns nervos, neînțelegând ce s-a întâmplat.
Non vedi che sono con un bambino piccolo? Fammi sedere! A urlat atât de tare încât au întors toţi capul. Ed io non voglio cedere il posto! A răspuns ferm signore.
Gândindu-mă la ce se întâmpla am simțit de partea bărbatului. De fapt, el nu era dator cu nimic doamnei. Mai mult, nu meritase acea abordare agresivă şi lipsită de respect. I-am sugerat să-l lase pe băiețelul ei să stea lângă Matteo. Dar nu, pentru ea conta mai mult să continue scandalul decât să găsească o soluţie civilizată.
Eu n-am procedat niciodată așa. Dacă e nevoie de ajutor, cer politicos. Dacă cineva mă ajută, mulțumesc din suflet. Dacă nu, accept fără să mă supăr fiecare are dreptul să aleagă. De-a lungul anilor, nimeni nu m-a refuzat.
Probabil pentru că n-am urlat şi nu am insultat necunoscuții. Am ieșit din autobus cu o lecție clară: gentilezza e rispetto aprono multe porte, mentre urletele nu te duc nicăieri.
