8 maggio
Oggi m-am gândit mult la prietena mea, Francesca. Deține un salon de frumusețe în Milano și mereu mi s-a părut o femeie extraordinar de generoasă și inteligentă. Francesca adoră să-și răsfețe prietenele cu mici cadouri, iar când vine vorba de serviciile din salon, niciodată nu a acceptat să-i plătim vreun euro. Mi-am dorit mereu să-i întorc generozitatea, așa că de multe ori am ajutat-o să aibă grijă de fiicele ei din prima căsnicie, Giulia și Caterina.
Francesca l-a părăsit pe primul ei soț, Marco, pentru că era incredibil de zgârcit nu doar cu ea, dar și cu propriile fiice, chiar și când era vorba de necesitățile lor de bază. În a doua căsnicie, s-a lovit de gelozia obsesivă a lui Alessandro, care în cele din urmă a distrus tot. Cel de-al treilea soț, Davide, a trădat-o, iar Francesca a decis să pună capăt și acestei relații. Norocul ei a fost că divorțurile fulger i-au permis să păstreze apartamentul ei cochet din Porta Romana; nu a mai trebuit să-l împartă cu nimeni altcineva.
În ciuda tuturor încercărilor să-mi găsească și mie un partener, viața ei agitată a făcut aproape imposibilă această misiune. Dar, surprinzător, a întâlnit un bărbat, Riccardo, șofer de taxi, în timp ce mergea la un eveniment de modă la Brera. Riccardo era un tip fermecător, cu ochi verzi ca măslinii, și, chiar dacă Francesca se temea la început că nu îi va plăcea, s-au potrivit uimitor de bine. După numai o săptămână, Riccardo i-a făcut cunoștință cu mama lui, pe care o alinta Mamma Veronica. La început, Veronica părea caldă și protectoare, dar curând dragostea ei maternă a devenit insuportabilă.
Deși Riccardo avea deja 34 de ani, mama lui îl suna la orice oră, îl vizita fără să anunțe și se amesteca constant în viața lor. Într-o zi, chiar a întrebat-o pe Francesca dacă obișnuiesc să se sărute dimineața înainte de a pleca la lucru, insistând că acesta ar fi secretul unei familii fericite, cum se spune adesea la noi: “una buona giornata inizia con un bacio”. Nu lăsa lucrurile să curgă firesc, se implica la orice pas și făcea totul incomod. Uneori, se întorcea târziu de la serviciu doar ca să gătească cina la Francesca, folosind pretextul acesta ca să poată rămâne peste noapte. Riccardo, bucuros că are două femei care se ocupă de casă, nu se gândea să stea departe de mama lui măcar pentru o clipă.
Într-un final, Francesca a hotărât să se despartă de Riccardo. Prezența mereu sufocantă a Veronicăi a fost picătura care a umplut paharul. Mi-a spus cu o tristețe amestecată cu ușurare: “Meglio sola che mal accompagnata.” Nu pot decât să-i dau dreptate. Încă o dată, viața la Milano mi-a arătat că uneori, chiar și în spatele aparențelor de familie perfectă, e nevoie de curaj să alegi liniștea și să lași trecutul în urmă.
