Sono sposata con un uomo che, in una vita anterioară, era già stato marito şi tată; din acea căsnicie are doi copii. Soţul meu s-a despărţit de mult de ea, dar încă păstrează legătura cu fosta soţie. Vorbesc aproape doar despre copii. Pentru copii, el plăteşte deja regolarmente lassegno di mantenimento, deci încă îi susţine şi aşa. În general, soţul meu ştie mereu tot ce se petrece cu copiii săi, cu fosta soţie, chiar şi cu fosta soacră, ca şi cum toate ar curge spre el ca nişte ştiri servite în mod bizar de radio Roma într-o dimineaţă ceţoasă.
Într-o seară portocalie ca pulpa portocalelor din Sicilia, aflu din senin că soțul meu s-a hotărât s-o ajute financiar pe fosta sa soție. Se pare că femeia, Anna-Lucia, are o sumă imensă de datorii. Cu trei ani în urmă, ea a luat un împrumut bancar20.000 de euro, tanti!pentru a deschide o mică trattoria, dar ceva misterios s-a întâmplat și business-ul a dispărut precum fantomele printre umbrele Veneției. Datoria a crescut, ca un balon imens colorato ce nu vrea să se spargă. Cum de i-a trecut prin minte să transfere apartamentul către mama sa? Altfel, ar fi ajuns pe străzi, cu copiii, sub cerul tulbure al Florenței.
Soţul meu a aflat recent toate astea, şi a început să-mi cânte printre dinţi, în timp ce mesteca paste, despre greutăţile prietenei sale de demult: “Vedi, Anna-Lucia are nevoie, iar copiii mei locuiesc acolo. Dacă nu, banca o va urmări până la capăt şi copiii vor moşteni datoriile. Nu ar trebui, oare, s-o ajutăm şi pe ea cu ceva euro?”
Ieri, în bucătăria care mirosea a cafea proaspătă, soţul meu a aruncat pe nepusă masă: M-am hotărât să-i dau fostei mele soţii jumătate din salariul meu lunar, ca să poată plăti mai repede… Tu ce părere ai despre asta?
Mi-a tresărit ochiul, de parcă aş fi gustat, pe neaşteptate, ulei picant de Calabria. “Nu cumva eşti confuz, amore? Cine-i ea pentru tine azi? Nu mai e nimeni, nu-i decât o străină, una din umbrele trecutei tale vieţi. Ce fel de ajutor, scuză-mă?”
El, cu vocea moale ca ricotta: Eh, copiii mei sunt acolo, datoria va ajunge la ei dacă nu fac nimic. Trebuie să intervin, că altfel…
I-am spus că deja plăteşte pensie alimentară şi trimite și alte sume. Copiii au mereu ce le trebuie. Lasa, amore, să-şi înveţe fosta să-şi poarte singură crucea! Nu vezi că tu nu ai nimic de-a face cu datoriile tristetii ei? Îţi spun foarte limpede: nu sunt de acord. De ce ar trebui să ne restrângem viaţa, să sacrificăm totul, doar ca ea să iasă din impas? Nu, nici să nu-ți treacă prin cap ideea!
Soţul meu a rămas tăcut, s-a suparato come un bambino căruia i s-a interzis încă o înghețată… Dar ce să fac, oare am greşit?
