Giulia, amica mia del cuore, era parte din viața mea de când eram copii. Ne-am cunoscut la asilo, apoi am mers împreună la scuola elementare, la liceo și chiar am ajuns la aceeași università din Bologna. Acolo, într-o seară parfumată de primavera, am cunoscut un ragazzo affascinante, cu ochi scuri, care părea să strălucească printre ceilalți. Îl iubeam în tăcere, dar destino avea alte proiecte. El, dintr-o întâmplare, a întâlnit-o pe Giulia, care nu era doar frumoasă, ci și radianta, cucerind inima lui în doar câteva momente.
Când Giulia a venit la mine, cu fața acoperită de o ușoară rușine, întrebând dacă poate să flirteze cu el, fiindcă și ea simțea ceva, am stat pe gânduri. I-am spus că nu mă deranjează, deși inima mea îl iubea. Adevărul era că i-am pus pe tavola iubirea mea celei mai bune prietene. Viețile noastre au continuatGiulia și cu mine ne-am căsătorit, fiecare cu bărbatul său, și am avut bambini. Cu timpul, sentimentele mele pentru el s-au stins, și mi-am dedicat energia și iubirea familiei mele.
Într-o zi, Giulia m-a abordat, vizibil agitată, și mi-a cerut să acopăr o întâlnire secretă. Mă întrebam de ce soțul ei, Matteo, nu trebuia să afle. Mi-a mărturisit, cu lacrimi în ochi, că s-a îndrăgostit de un alt uomo și nu poate trăi fără el. Totuși, nu voia să divorțeze, pentru că Matteo era un tată devotat, proteja famiglia și îi era mereu alături, o trata cu blândețe și respect.
Nu reușeam să înțeleg. Matteo era generos, un uomo di successo, și se ocupa de tutto. Nu înțelegeam de ce îl trăda. Dacă ar fi fost distant sau rece, aș fi acceptat rațiunile ei. Dar după atâta amore, sacrificio și protecție din partea lui, nu puteam pricepe de ce Giulia căuta pasiuni noi și incerte, ignorând comoara pe care o avea deja. În camera luminată, între suspin e silenzio, rămâneam prizoniera întrebărilor despre adevărata natură a cuorului uman.
