Sai, ti racconto quello ce s-a întâmplat recent în familia unui prieten de-al meu din Milano. Elena, mama, a crescut singură doi copii după ce soțul ei a plecat când erau mici. La un moment dat, Elena a avut un infarto, iar fiul ei, Marco, s-a mobilizat imediat și a luat-o la el acasă. A făcut tot ce a putut pentru ea. În schimb, sora lui, Giulia, care locuia într-un appartamento mare în zona Brera, găsea mereu scuze când era vorba să o ajute cu mama.
Marco și soția lui, Clara, și-au asumat întreaga responsabilitate și au făcut tot posibilul să aibă grijă de Elena. Nu a fost deloc simplu cu un copil mic, joburi full-time și grijile pentru sănătatea Elenei, erau mereu pe fugă. Marco îi cerea uneori ajutor financiar Giuliei, pentru medicamente sau terapii pentru mama lor, dar Giulia se plângea mereu de cheltuielile ei și punea nevoile personale pe primul loc.
Cu toate greutățile, dedicarea lui Marco și a Clarei i-au permis Elenei să-și revină treptat. Chiar a început să ajute prin casă, încercând să fie de folos. Dar când totul părea să meargă mai bine, Marco a surprins-o pe mama lui vorbind la telefon despre ideea de a trece apartamentul moștenit Giuliei, ca să-l vândă și să-și cumpere o vilă nouă.
Marco a rămas mască. S-a simțit trădat și nedreptățit, fiindcă el se sacrificase să aibă grijă de mama, iar Giulia cea care abia își făcea timp pentru Elena urma să moștenească totul. Când a întrebat-o pe Elena despre decizia ei, mama i-a răspuns că Giulia avea nevoie de bani mai mult și că el oricum se descurcă.
Disperat de această nedreptate, Marco și-a făcut bagajele într-o seară și, cu inima strânsă, a dus-o pe Elena direct la Giulia, spunându-i că dacă pentru ea Giulia trebuie să primească totul, atunci să se descurce și cu responsabilitatea. Acest gest, dureros, a fost singura formă prin care Marco a putut să-i arate cât de profund l-a rănit decizia Elenei după tot sprijinul, a ales să-i lase tot Giuliei, și nu celui care i-a stat alături zi după zi.
